Aş vrea să scriu ceva frumos acum…dar nu pot. Totul a fost dar NU a fost. Pentru mine a fost dar deodată numai E şi vreau să fie în continuare! şi vreau să se materializeze, m-am săturat…să reconstruiesc acel castel la infinit…e limpede că trebuie să îl construiesc undeva mai sus pe plaje dar nu pot…nu am nisip. Marea a început să îmi înghită şi nisipul de pe mal. Cu fiecare val mai îmi fură câte un bob de nisip si numai mi-l dă înapoi. Hoaţo! De ce mă plâng ? Nu pot face nimic, îl fură, e al ei la urma, urmei…TREBUIE să fac ceva, să plec…dorinţa de a construi acolo şi NUMAI acolo, mă tine pe malul mări. Mi-e frică. Urăsc fiecare val, care îmi dărâmă castelul. De ce ?! Şti o să-i zic la nenea de acolo de sus, la care mă uit mereu şi-l întreb “De ce?”, să oprească valurile, care devin din ce în ce mai puternice. Mă întreb ce o să fac când o să se termine nisipul…lumea de lângă plaje, e plină de idioţi în costume de prieteni, care nu mă înteleg…nici nu ar avea ce să înteleagă, Ei spun că sunt prost, încerc să ridic un castel care în secunda următoare va fi doborât…NU eu vreau ACOLO şi NUMAI acolo să-l ridic! ce NU întelegeţi, eu vreau ACOLO şi nenea de sus o să mute marea din locul acela, o să vedeţi VOI…eu cred în tine nenea…şi tu o să mă ajuţi ştiu EU…Trăiesc cu speranţa, mă hrănesc cu vise…aşa a fost mereu…POATE sunt NEBUN sau POATE NU.