Bun, cu ce să încep ? păi cu începutul…Începutul(săptămâni) a fost de rahat. Şi am continuat la fel, să nu credeţi că s-a schimbat ceva de Luni. Nervi şi iară nervi. Cu ocazia asta vreau să îmi cer scuze de la cei cu care am fost foarte arţăgos (cam cu toţi), SORRY, mai are omu` şi “pase proaste” ( apropo, la câte pase proaste am eu mă iau aştia în naţională, serios!).
Când vin acasă sunt mega obosit mănanc ( pizza) şi mă pun în pat, mă odihnesc un pic si intru să văd ce mai e pe net. Apropo de mâncare, să vă zic dietă fetelor!: Coca-Cola (zero) (puteţi face exces, eu fac asta de când mă ştiu, de asta tremur ca un bătrânel de 70 de ani), pizza şi xanax. (narcotice, mâncare şi droguri legale).
În rest, spam-ul mi se urcă în cap, am ajuns să primesc spam la cutia poştală (din realitate) cu niste hârtiuţe, pe care scria de nu şţiu ce “experţii” care vin mie să îmi dezinfecteze calculatorul.(apropo de asta, m-am săturat să mă roage toţi:”auzi mi s-a stricat şi mie calculatorul, vi să vezi ce are te rog ? hai că am şi eu nevoie de el!”….of!!!
M-am gândit la o soluţie nu nervi ăştia, să mă duc la box, ştiu pare prostesc dar este o idee totuşi…aşa că care ştiţi vreo sală de box în Slatina unde pot luat lecţii ?
Pariez că săptămâna o să continue în acelaşi ritm, de tot rahatul. Scuze că nu prea scriu pe blog în ultima vreme decât câte un articol şi ăla slăbuţ dar am o pasă proastă (defapt mai multe)….












